Hello , girls!
N-am mai scris pe blog de muuuultă vreme , dar nu-i problemă, recuperăm! 😂 Am fost foarte ocupată în ultimii 2 ani, am lucrat fizic și psihic la un vis pe care am reușit să mi-l îndeplinesc ! Yeyyyy! ❤ Despre asta o să povestesc într-un alt articol ! Astăzi vreau să vă scriu despre parfumuri.
Sărbătorile Pascale tocmai ce au trecut și primăvara s-a instalat în adevăratul sens al cuvântului în ultimele 2 zile (era și cazul după atâta vreme rece , lucru neobișnuit pentru aceasta perioadă din an). Trecând pe stradă suntem învăluiți de tot felul de miresme plăcute de la copacii înfloriți și de la flori! Natura a renăscut, și eu odată cu ea! Chiar aveam nevoie de zile cu soare, să pot ieși din starea aia de plictiseală. Am mai multă energie să pot face tot ce mi-am propus ! 🎀
M-am gândit să revin pe blog tocmai datorită vremii plăcute și a miresmelor care mă învăluie ! ❤
Când vorbim despre stil , de multe ori ne sare gândul direct la haine , hairstyle și make-up . Dar stilul nu e numai despre asta, este și despre miros, parfum. Mirosul e un simț foarte puternic, așa că trebuie să alegem un parfum potrivit , care să ne reprezinte pentru că spune foarte multe despre personalitatea noastră !
Eu am structurat parfumurile în 3 categorii mai mari :
- parfumuri floral-fructate;
- parfumuri lemnoase;
- parfumuri condimentat-orientale.
Știu că sunt mai multe categorii, dar eu pe astea le consider cele mai mari.
Parfumurile floral-fructate
Ce îmi spune despre tine această categorie de parfum? Știu că ești o persoana modernă și feminină care reușește să facă tot ce își propune , o persoană care emană multă prospețime celor din jur, de aceea toți își doresc să te aibă prin preajma.
Pe cele predominant florale îți recomand să le folosești pentru evenimente speciale , pot fi purtate atât ziua, cât și seara; iar cele predominant fructate îți recomand să le folosești mai mult ziua, când dorești să lași o amprentă de inocență și eleganță.
Câteva recomandări din partea mea :
Lacoste – 12.12 Pour Elle Natural
Calvin Klein – Sheer Beauty
Marc Jacobs – Daisy
Parfumurile lemnoase
Sunt exact așa cum le spune și numele, lemnoase , pământești și masculine. Îl poartă chiar mai multe femei decât ți-ai putea imagina . Cu siguranță aceste femei sunt sigure pe ele, senzuale și cu inima caldă.
Dacă îl porți, sigur ești o persoană realistă, care iubește adevărul și spune ceea ce gândește , astfel că , atunci când apropiații tăi au nevoie de o părere sinceră, nu ezită să ți-o ceară.
Câteva recomandări din partea mea:
Estee Lauder – Modern muse
Dior – Miss Dior
Chanel – Chanel Noir
Parfumuri oriental-condimentate
Dacă alegerea ta este un parfum oriental-condimentat știu cu siguranță că ești o persoană impulsivă și intensă în orice trăire . Cu înclinații artistice , ai o lume doar a ta, mereu originală și creativă, cu mult șarm . De multe ori ești trendsetter datorită stiulul unic și creativ.
Parfumul conține câte un pic din toate elementele : de la mosc la elemente florale, piper , Scorțișoară, vanilie etc. E unic, la fel ca și tine! ❤
Câteva recomandări din partea mea :
Dolce & Gabbana – The One
Eu ma regăsesc în ultima categorie în proporție de 80%, îmi place să fiu învăluită în mister. Asta e senzația ce mi-o lasă parfumurile oriental – condimentate când le port. Din această categorie , preferatul meu este Tom Ford- Black Orchid.
Mai am momente când doresc să fiu puțin mai feminină, mai colorată și atunci aleg parfumuri florale . Preferatul meu la această categorie este Daisy- Marc Jacobs.
Dacă ți-a plăcut articolul meu și te-ai regăsit în ceea ce am scris , lasă-mi un comentariu mai jos.
Până data viitoare , v-am pupat ! Și nu uitați, purtați doar parfumuri care vă reprezintă!
Xoxo,
Daniela 🎀